Pagina 1 din 1

Necroza cap femural

MesajScris: Sâm Noi 30, 2013 3:27 pm
de Octavian
La începutul lunii octombrie 2013 am fost diagnosticat cu necroza de cap femural stâng. Nu prea ştiam ce înseamnă dar în scurt timp am aflat ce urma şi panica a început să mă cuprindă. Am căutat pe internet şi Dumnezeu mi-a scos în faţă Clinica de Hiperbară. Am luat legătura cu dl . Dr. Ion care mi-a recomandat de urgenţă să nu mai calc în piciorul stâng şi să-mi procur o pereche de cârje şi când ma hotărăsc, să vin la Constanţa pentru a începe terapia. În data de 15 oct.2013 am început terapia la clinica din Constanţa, unde am avut şansa să întâlnesc o echipă de oameni profesionişti care este atentă la toate detaliile şi la toate problemele pacienţilor. Dl. Dr. Ion, singurul care mi-a prescris un tratament medicamentos adecvat (un alt medic, ortoped, mă pregătea de operaţie :( ) plus şedinţe de hiperbară, este un OM deosebit şi foarte bine pregătit care stă de vorbă pe îndelete cu toţi pacienţii şi ceea ce mi s-a părut cel mai important a fost faptul că nu vinde iluzii, fiecărui pacient îi spune situaţia reală. Nu trebuie uitaţi toţi ceilalţi membrii ai echipei Centrului de medicină Hiperbară, la fel de profesionişti, dra. Ana-Maria, dna. Dr. Dana, dl. Dr. Badea, dna Dr. Ion şi ceilalţi operatori din cadrul Centrului ( scuze pentru faptul că nu le ştiu numele tuturor), care au fost foarte amabili şi m-au încurajat în permanenţă.
După 14 şedinţe am făcut RMN, în urma căruia s-a observat o îmbunătăţire în ceea ce priveşte retragerea edemului. Am continuat apoi cu încă 6 şedinţe, după care am făcut pauză de 2 săptămâni, timp în care am mers la Căciulata pentru hidroterapie, recomandată de dl Dr. Ion. Am revenit la Constanţa în data de 21. oct.2013, am mai făcut 4 şedinţe de hiperbară, după care în data de 25.oct. am făcut un nou RMN. De data aceasta am constatat împreună cu dl. Dr. Ion că edemul s-a retras în proporţie de aprox. 85%. Am mai făcut 4 şedinţe de hiperbară după care am plecat acasă, cu recomandarea să mai folosesc cârjele 10 zile, apoi 1 cârjă şapte zile, după care să renunţ şi la această cârjă ( undeva pe data de 15 dec. 2013). În luna ianuarie 2014 voi face un RMN de control şi voi reveni cu noi informaţii.
Speranţele mele de recuperare totală sunt foarte mari şi ţin să MULŢUMESC întregii echipe de la Hiperbară Constanţă şi dlui Dr. Ion în mod special pentru tot ce a făcut pentru mine şi pentru ceea ce face pentru oameni în general, cărora le mai oferă o şansă în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate. Îi doresc dlui Dr. Ion putere de a se lupta cu acest sistem care nu înţelege utilitatea acestei terapii ce poate ajuta mulţi bolnavi, aşa încât să se poată deconta parţial costul tratamentului şi de la Casa de sanătate. Este păcat să nu beneficieze de şansa de a se trata câţi mai mulţi oameni.
Succes d-le DOCTOR!

Cu deosebită consideraţie,
Octavian

Re: Necroza cap femural

MesajScris: Dum Sep 28, 2014 6:18 am
de tiberiubalint
In aprilie 2013 am mers la TG. Mures unde am facut in total 24 de sedinte de terapie. Dupa finalizarea lor si o pauza de 2 saptamani la RMN edemul a disparut.Definitiv.In ianuarie 2014 am fost la ski si totul a mers excelent.In martie 2014 am facut operatia de indepartare a suruburilor si dupa operatie am facut 6 zile de terapie.De azi merg fara carje si totul merge excelent.Prin urmare va recomand cu toata caldura sa aveti incredere in Dl doctor Ion .Apropo, Multumesc D-le Doctor!

Re: Necroza cap femural

MesajScris: Dum Sep 28, 2014 6:20 am
de tiberiubalint
Suntem la sfârșitul lui septembrie și sunt refăcut complet.Terapia are rezultate miraculoase! MULȚUMESC!